Skip to content

Posts tagged ‘seductia femeilor’

24
Jan

Bogdan intelege practic si emotional Seductia Femeilor

Salutare,

In aceasta luna, printre barbatii pe care i-am intalnit este si Bogdan, 29 ani din Oradea, de profesie Inginer, care a vrut sa va povesteasca pe scurt ce a inteles el despre Seductie in urma experimentelor sociale prin care a trecut, supervizat pas cu pas de mine.

Inainte sa ma cunoasca, el avea doar idei generale despre ce ar insemna Seductia unei femei, acest lucru nefiind predat serios in vreun liceu sau vreo facultate, si nici macar de catre parinti sau prieteni. Iar daca acest subiect totusi apare in mediile mai devreme amintite, de obicei este luat in deradere si la un nivel mult prea superficial.

Si deoarece nu e predat nicaieri, avem adesea impresia ca este un aspect neglijabil, natural, care se intampla de la sine.

Anii trec si ajungem la o varsta in care nu mai avem colegi de scoala sau de facultate si suntem blocati intr-un program 9-17 (uneori mai mult) in care nu mai putem cunoaste femei noi in vreun cerc social.

Amanarea experimentarii in relatii devine un obicei pornit chiar de catre parinti “lasa ca ai timp dupa liceu, dupa facultate, cand ai job” si apoi continuat de noi “cand iti iei apartament, cand iti iei masina, cand ai mai multi bani, cand ai vazut deja toata Europa, etc”.
Read moreRead more

10
Jun

Jocul Seductiei de Neil Strauss si Comunitatea de Seductie

Exista o carte care a facut inconjurul lumii si a fascinat barbatii care isi doreau sa se perfecteze in domeniul seductiei. Ea se numeste “The Game” si a fost scrisa de Neil Strauss. La noi ea a fost tradusa cu titlul “Jocul Seductiei” si poate fi cumparata AICI.

Neil Strauss, sau Style cum i se spune in Comunitatea de Seductie este un jurnalist cunoscut, care a avut curiozitatea sa se cufunde in aceasta comunitate. Mai intai pentru a invata pentru el insusi si apoi sa poata scrie o carte despre partile bune si rele ale unei astfel de comunitati, mai mult sau mai putin secrete.

The Secret Society of Pickup Artists, sau Comunitatea Secreta a Artistilor in Agatat este o comunitate care a pornit in anii ’80, bazele ei fiind puse de Ross Jeffries, un trainer de NLP (Programare Neuro Lingvistica) care a venit cu ideea de a implementa tehnicile NLP (in special tiparele hipnotice) in Seductia Femeilor, denumind metoda sa Speed Seduction. Metoda era greoaie, tiparele hipnotice trebuind invatate pe de rost. Recunosc ca tot o carte de-a lui m-a pornit in invatarea Seductiei, in 2003, rezultatele cu tehnicile lui fiind moderate (Niciodata nu mi-a placut sa invat lucruri pe de rost, insa am prins principiul care facea o poveste sa fie captivanta si hipnotica).

La inceputul anilor ’90, in Statele Unite, a fost creat un grup de discutii numit ASF (Alt.Seduction.Fast), loc in care a inceput sa se formeze comunitatea mai sus mentionata, cu titlul de secreta. Aici au aparut diversi barbati care au dus tehnicile mai departe, inovand si aducand informatii noi sau redescoperite. Merita mentionati Mystery (cu o abordare foarte indirecta, bazata pe tehnici manipulative de generare a atractiei), cel care a si avut showul “The Pickup Artist” la VH1, David DeAngelo(care a inventat conceptul de Cocky&Funny – Amuzant si Arogant, concept in care eu cred ca multi exagereaza), cel care este cel mai des asociat cu Seductia datorita inovarii sale in Marketing (acum este cunoscut si sub numele real de Eben Pagan – mare guru in business), Juggler(cu o abordare mai naturala si autentica), cunoscut si cu numele de Wayne Elise.

Un nou curent in Comunitatea de Seductie a aparut in anii 2000, numit Directul. Badboy si Shark din Croatia, sunt pionerii acestui curent. Ei au descoperit ceva ce barbatii stiau dintotdeauna dar uitasera. Femeile vor un barbat puternic, hotarat care sa le abordeze cu dominanta pentru ca apoi sa le ofere acele emotii de relaxare, conexiune si intimitate… fara a apela la tehnici indirecte si manipulative precum toti cei dinainte(cu exceptia lui Badboy care are un stil usor agresiv, un amestec intre Direct si Indirect)…

Din pacate, cartea Jocul Seductiei de Neil Strauss trece in revista doar Curentul Indirect, nu si cel Direct, Style fiind un trainer al Seductiei Indirecte promovand concepte precum: Negs (complimente amestecate cu jigniri), rutine (povesti interesante invatate de-acasa), push & pull (impinge si trage – jocul de-a dute vino continuu oferit unei femei care ar genera atractie) si multe alte tehnici care vor sa arate indirect ca tu esti un barbat puternic si la un moment dat ea iti merita atentia si interesul tau insa asta de cele mai multe ori prea tarziu.

Majoritatii femeilor nu le plac jocurile continue. E ok sa fii jucaus (playful) insa fara a jigni (fara a aplica strategii de dominare din Curentul Indirect de Seductie). O femeie va vrea sa stie ce doresti de la ea… de ce ai abordat-o si care e directia conversatiei… iar cu metoda indirecta, acest lucru este ascuns si de cele mai multe ori pune femeile in garda mai ales cand e facut de incepatori (90% dintre practicantii indirectului), deoarece o asa metoda iti ia cativa ani de zile sa o inveti (stiu un tip care are caiete intregi de rutine pe care le reciteste la 2-3 luni pentru ca le uita).

Daca ai studiat deja indirectul, vei fi surprins sa aflii ca nu dureaza 30 minute pana la 1 ora ca sa creezi atractie cu o femeie precum spun ei. Atractia se creaza intre tine si ea in 6 secunde, atat ii ia sa isi faca o prima impresie… Apoi va decide daca continua conversatia sau nu… Iar Arta Primei Impresii este o arta ce se poate invata usor dupa ce constientizezi elementele nonverbale si subtilitatile in comunicare care te fac sa inviti la o comunicare relaxata si deschisa…

Succesul in Seductie, e asigurat in proportie de 80% de Conexiunea care o faci cu acea femeie, de rapport cum ar spune NLP-ul. Din pacate in Comunitatea de Seductie se vorbeste prea putin despre rapport, si prea mult despre Atractie. E o regula general valabila… oamenii isi doresc mai mult sa impresioneze decat sa se cunoasca pe ei si pe ceilati la un nivel profund…

Succes in cautarile tale si te invit sa discutam si in commenturi sau pe forum! :)

5
May

De ce Seductia Directa functioneaza asa bine?

Haideti sa continuam conversatia despre Abordarea Directa si ce o face sa functioneze ATAT DE BINE!

Intr-o lume in care barbatii sunt din ce in ce mai timizi, retinuti si neinteligenti emotionali o femeie de-abia asteapta un barbat hotarat si sigur pe el, care sa o conduca spre emotii din ce in ce mai frumoase. Abordarea Directa iti ofera calea cea mai scurta pentru asta.

Primul pas este atragerea atentiei, un aspect foarte important!

Dupa ce i-ai atrans atentia (modalitatile difera in functie de context: club, parc, bar, strada) si te asculta,  spui openerul (formula de deschidere).

In cazul directului, acesta este “Imi place de tine. Vreau sa te cunosc” sau “Pari o tipa interesanta. Vreau sa te cunosc”. Ce face openerul sa mearga este sentimentul din spatele lui. Trebuie ca tu chiar sa simti ca esti atras de ea. Ba chiar, sa simti un pic de teama amestecata cu entuziasm ca urmeaza sa o cunosti. Tocmai acest sentiment puternic face acest opener sa mearga.

Daca mergi sa vorbesti cu ea si esti total indiferent, fara energie, entuziasm, cuvintele de mai sus nu o sa aiba nici un efect (Cuvintele sunt 7% din comunicare. Vocea si Limbajul Trupului sunt restul.).

Bucuria de a o cunoaste si entuziasmul de a actiona te ajuta in mare masura sa ai rezultate.

Ca reguli generale, pentru a avea sentimentul de mai sus:

- Abordezi numai tipe care chiar iti plac fizic (cu care ai vrea sa faci sex)
Unii oameni dau note complicate femeilor gen 7, 8, 9 din dorinta de a se valida fata de ceilalti. Insa gusturile difera iar parerea altora nu ar trebui sa conteze. Daca eu ma simt bine cu femeia respectiva, asta conteaza. Eu propun doar 2 note: 0 – vrei sa faci sex cu ea, 1 – nu vrei sa faci sex cu ea.

- Ti se pare interesanta ca persoana (vrei sa vezi si ce caracter are)
Atunci cand te uiti la tipa sa simti ca ti-ai dori sa vorbesti cu ea, ca ar parea genul de persoana cu care ti-ar placea sa petreci timpul. Informatia asta vine din intuitie, care vine din subconstient si de multe ori o ignoram. Simtim cand o femeie e genul nostru, asa ca mergi cu intuitia cand decizi ce abordezi, lasa ratiunea!
Daca ti se pare interesanta, cand vei spune “Vreau sa te cunosc”, vei fi congruent( ce spui cu gura este egal cu ce comunica trupul tau) iar fata va simti si va reactiona mult mai bine decat daca ar fi fals si nereal.
Daca iti place doar fizic, si nu o respecti de nici un fel si abordezi in felul asta, va simti din nou ca nu esti dispus sa faci rapport (conexiune) cu ea… iar in cazul ala recomand o abordare mai hotarata si sexuala si nu o abordare ca aceasta in care conexiunea e la fel de importanta ca atractia(avand in vedere ca 80% din femei au nevoie de o conexiune emotionala cu tine pentru a-si dori sex).

Sexul vine mult mai natural cand ai conexiune cu o femeie.
In loc sa alergi dupa tipe in cluburi, sa fortezi aventuri de-o noapte si sa iti reziste la sex in ultima secunda si sa pierzi atata timp si energie tragand de ea…
Poti gasi femei care au si atractie si conexiune pentru tine si sexul va veni de la sine si va fi chiar mai placut pentru tine chiar daca iti doresti o relatie serioasa sau nu apoi, mai ales ca relatiile de obicei incep dupa sex.

Sper ca ti-a prins bine informatia de mai sus. Iti va prinde si mai bine daca o aplici si vezi cat de reala este… Teama este inevitabila, insa poti invata sa treci peste ea acum… Un pas azi, maine altul… pana cand ai relatiile pe care ti le doresti!

Mult succes!